jurnal de graviduta

Nu citii, se lasa cu tristete…

     Sunt mamica cu norma intreaga de gemeni nascuti prematur. Puiutii mei au o luna de viata si abea au ajuns la greutatea de 3 kg. Desi mi-am dorit mereu copii, vreo 10 ani din viata m-am ferit cat am putut. Ce-i drept, am avut 2 relatii care nu s-au terminat bine. Prima casatorie, mi-a luat 8 ani din tinerete. Mi-am cunoscut sotul la 15 ani si la 20 ne casatoream. Dupa primul an ca sot si sotie, a inceput sa se poarte mai urat. Ma neglija, submina, persecuta. Mi-a interzis sa merg la facultate, sa lucrez duminica, sa dansez cu altii la nunti si botezuri. De multe ori am avut discutii in contradictoriu legat de a face copii. Eu refuzam mereu, dandu-i motiv comportamentul si gandirea lui, insa ii dadeam ca variante infiatul sau sa si-i faca (copiii ) cu cine vrea el si eu ii promit sa ii cresc cum se cuvine. Scandalul iscat de cuvintele mele este de nedescris. Jignirile si bataile lui pe aceasta tema, un cosmar. Cu greu am reusit sa ma despart de el si sa divortez. Dupa despartie, m-a lasat fara mai nimic in casa sub pretextul ca el a fost cel care a muncit si le-a cumparat cu banii lui. Mi-a luat cam 2 ani sa imi cumpar ce imi lipsea in casa si sa incep alta relatie, care s-a terminat tot urat. Acesta din urma ma mintea mereu si incerca sa scoata bani din piatra seaca de pe urma mea. La despartie, 
acesta m-a furat de tot ce inseamna bani si scule electrice de calitate. Lucrasem amandoi in Obi, apoi eu in Hornbach si in urma colegialitatii cu angajatii din magazine, mi-am cumparat produse bune la preturi mai mici, folosind si reducerea lor de angajat.
    Dupa inca 2 ani si situatii ciudate, am ajuns sa imi cunosc actualul sot. Suntem impreuna de 15 luni, casatoriti de 3 luni si parinti de gemeni de o luna. Acum, cand apele s-au calmat pentru mine si am spus ca este momentul sa devin femeie maritata si asa sa raman, Cristi, actualul meu sot, mi-a fost alaturi in toate situatiile bune si rele. Inainte de a ne muta impreuna, am stabilit de comun acord sa fac pentru ultima data cea ce pot face ca om liber de obligatii. Aici ma refer la a pleca voluntar 8 zile la munte cu un program pentru copii defavorizati din scolile profesionale. Au mai fost si mici evenimente de voluntariat care au tinut ca durata cateva ore sau o zi. Am terminat succesiunea casei si incepusem scoala de soferi, dar pe aceasta din urma nu am terminat- o de frica…
     La cel mult o saptamana de cand m-am intors din voluntariat, am decis ca este momentul sa facem si un bebe. La o luna de la aceasta decizie, deja eram insarcinata, iar la inca 3 saptamani, aflam ca vor fi 2 bebei. Bucurie mare pentru mine, asta mi-am dorit, iar pentru el a fost mai mult un soc. Unul isi dorea dar 2 odata, l-au lasat fara cuvinte.
     Perioada sarcinii pentru mine a fost dificila. Mancam putin, oboseam des. Apoi am inceput sa ma simt din ce in ce mai rau, fara vlaga, fara puterea de a mai face macar mancare si sa spal vasele. Eram deprimata, ma simteam intretinuta si nefolositoare. Sotul insa, ma incuraja si imi spunea ca fac cea mai grea munca: port in burtica 2 bebei, ceea ce el  nu poate. Apoi au inceput internarile. Au fost cam 5 la numar din ianuarie si pana pe 7 mai, ultima internare inainte sa nasc. Zilele si situatiile din spitale, m-au socat fara recuperare. Curatenie deficitara, aparatura si ustensile rudimentare, personal inganfat si cu privire de ” da si tu ceva”. Doctori care te trimit sa faci analize si teste la X policlinica privata. Basca, m-am trezit cu medicatie necunoscuta de la o tura la alta. Asistente care ma intrebau pe mine ce medicatie iau, ca sa nu imi mai citeasca dosarul stufos. Doctora care a vrut sa ma trimita la boli infectioase, fiind insarcinata in 32 de saptamani. Perfuzii interminabile, vene sparte si atacuri de panica in privinta branulelor. Mancarea din spital, un sacrilegiu la adresa denumirii de bucatar.
     Partea ce mai grea a fost nasterea si ceea ce a urmat pe urma. Mi s-a rupt apa la ora 5.45, la ora 6.30 eram in sala de nasteri si aveam ultima discutie inainte de cezariana. Pe ultima suta de metrii, anestezista a stabilit anestezie totala. M-am trezit in Post-Operator dupa cam 2 ore. Senzatia si durerile ceva de nedescris. Eram cablata la 2 perfuzii si imediat ce am deschis ochii mi s-a pus si oxigen la masca. Cu greu imi reveneam si abea miscam mainile si capul. Restul nu indrazneam. Auzeam alte femei cum erau aduse din operatie. Pana seara, eram cam 8 mame operate de cezariana. Incepeau sa vina si bebeii in vizita la mamici. Pe mine ma evitau, nu imi spuneau nimic, desi fusesem prima operata in acea zi. Pe seara, unele mamici au fost mutate in saloane. Eu ramaneam pe loc. A doua zi, au venit alte mame proaspat operate si alti bebei in vizita. Abea atunci am aflat ca ai mei erau in Terapie Intensiva. A fost un soc. Nu stiam ce inseamna si ce au. A venit momentul sa ma mute si pe mine in salon. Senzatia cand m-am ridicat din patul de post-operator a fost ca ma rup si mor in acelas timp de mai multe ori. Ajunsa in salon, unele mame se fortau sa se miste, pentru ca aveau bebeii langa ele. EU nu. Abea dupa 3 zile am fost in stare sa ma duc la Terapie Intensiva Neonatologie sa imi vad copiii. Salonul era plin de incubatoare, aparate ce bipaiau diferit si asistente ce misunau robotizate. Cand mi-am vazut ghemotoacele, mai sa ma ia cu lesin. Conectati la aparate, la oxigen si un senzor nu-stiu-cum. Pe langa ei, alti bebeice cantareau de la 900 de grame. Ai mei aveau 2 kg si mi se spunea ca era o greutate buna pentru gemeni si 33 de saptamani de sarcina. Apoi a inceput incapacitatea mea de a mai fi in stare sa gandesc. Ma simteam incapabila se imi ajut copiii. Asitentele imi spuneau sa ma mulg de mana intr-o canita de tip armata, sa am ce le da sa pape la cei mici. Cu recomandarea doctorei ginecolog Ruxandra Albu,cu care am nascut, am folosit o pompa de muls electrica, din dotarea spitalului. Reveneam ceas, la 3 ore pentru mancarea bebeilor. De fiecare data cand reveneam in salon si vedeam mame cu puiutii lor in brate, ma deprimam si mai tare. Plangeam pe ascunse, mi se schimbau branule si medicamentatii. Erau mame si bebei care plecau dupa 2 zile din salon. Eu am ramas 2 saptamani dupa nastere in acelas salon de 7 paturi.
Cand am fost anuntata ca imi da copiii in salon, am inceput sa plang, dar cand i-am si vazut adusi langa mine, am inceput sa tremur de frica. Daca nu respirau bine fara oxigen? Daca  nu eram in stare sa le fac fata. Daca nu pot sa le dau sa manance? Daca nu scapa de icter? Ce este icterul? Apoi, au urmat zile in care bebeii nu mancau cum ar fi vrut asistentele si doctora de la Neonatologie. Am fost criticata si certata ca tin copiii nemancati, pentru ca ei nu luau in greutate conform graficului lor standard. Pana la urma, am plecat cu ei la cerere, dupa 2 saptamani de la nasterea lor. Bebe 1 avea 2120 si bebe 2 avea 2210. Acum, dupa o luna de la nastere, bebeii au 3 kg fiecare, papa muuuult, dorm cand vor ei si o tin pe mamii in priza mereu. Inca mai aveam de facut testarile specifice prematurilor: ORL, Oftalmologie, Ecografie de sold, Ecografie craniana si Neurologie. Dar, bebeii sunt iubiti. Tatii ii adora si nu se supara cand mami ii spune la 2 noapte sa ii dea biberonul lu bebe 2, pntru ca mami il are in brate pe bebe1. Ne ajuta si bunica mea de 77 de ani, atunci cand nu-i tremura picioarele si poate venii in camera la bebei .
      Acum, noptile sunt scurte si sunt doar momente intre 2 mese ale copiilor. Spal si schimb puiutii de N ori pe zii si ascultam muzica de gradi pe net.
Anunțuri

Te provoc sa imi spui parerea ta

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s